Dragoste in Actiune 2018-10-04T22:31:26+00:00

Povestea noastra

Am ajuns în Negrești în iarna anului 2011, împreună cu un grup de voluntari din București, știam că mergem într-una dintre cele mai sărace zone ale Uniunii Europene. Odată ajunși acolo am facut cunoștință cu realitatea dură a satului românesc din Vaslui unde am descoperit sute de povești care ne-au mișcat până în adâncul ființei noastre.

Moș Ștefan care a luat în cămăruța lui 5 copii pentru a-i îngriji atunci când au rămas fără părinți. Familia îndurerată al cărei copil murise de frigul intrat prin plasticul care ținea loc de ușă. Fetiță blondă care s-a liniștit din plâns când am luat-o în brațe și care s-a bucurat când a văzut cadourile. Aceeași fetiță blondă care murea 2 luni mai târziu deoarece căsuța de lut a luat foc mult prea repede și nu a mai putut fi salvată.

Povești spuse cu durere în zona județului Vaslui. Cine știe câte astfel de povești rămân nescrise în satele pline de glod și frig, fără fântâni, fără oportunități și locuri de muncă, fără speranță?

Cum să dormim liniștiți în patul nostru călduros de acasă, la câteva sute de kilometri distanță? De ce suntem noi binecuvântați cu mâncare și haine și tot ce ne dorim și alții mor de frig, de foame, de lipsă de speranță?

Aceasta a fost motivația pentru care proiectul Dragoste în Acțiune a pornit an de an și a strâns zeci de mii de euro, jucării, cadouri și mâncare pentru sute de familii din județul Vaslui.

Dar nu am fi putut face nimic din toate acestea fără contribuția atâtor oameni minunați, de pe toate continentele lumii și mai ales din România, care au înțeles că e mai ferice să dai decât să primești, că e mai ferice să iubești decât să fii iubit, care au hotărât să iubească cu fapta și cu speranța!

Fii și tu Dragoste în acțiune !

Strângem încălțăminte, haine groase de iarnă, bani de lemne, alimente de bază, produse de igienă personală, cărți de povești, jucării, mașini de spălat și alte lucruri utile pentru bătrâni singuri și familii cu mulți copii.

Poți dona aici www.dragosteinactiune.ro sau scrie-ne în privat și îți vom da o adresă unde poți trimite lucrurile cumpărate de tine, direct în inima județului Vaslui.
Credem că dragostea profundă pentru acest județ a fost înrădăcinată în inimile noastre de Dumnezeu și ne-a făcut responsabili să spunem mai departe poveștile celor pe care i-am întâlnit.

Magda & echipa
( în colaborare cu pastorul Paul Marica, Negresti, Vaslui)

Familii care în acest an vor avea parte de o altfel de sărbătoare:

50
Doneaza acum

Poti dona prin Paypal sau prin transfer bancar.

Lidia Toader
RO55INGB0000999904734394

Aveti intrebari? 🙂